Cititorul perfect pe „ARCA LUI GUTENBERG”

family-521551

Nu are vârstă, pentru că nici cărţile nu au vârstă. O carte nu poate fi nici tânără, nici bătrână. Poate, cel mult, să schimbe vârsta cititorului său.

De-o viaţă iubeşte la nebunie cărţile sau se află încă în căutarea primei iubiri… de cărţi.

Poate e încă sărac, determinat să reuşească însă. Poate este totuşi mai bogat decât bănuieşte, pentru că iată, poartă cu sine sute de vieţi pe care i le-au dat cărţile citite, mii de gânduri, miliarde de cuvinte – bunătatea, frumuseţea, sensibilitatea şi înţelepciunea lumii.

E entuziast, idealist, visător, pasionat de ştiinţă sau poate doar naufragiat, dar are nevoie, poate chiar fără să ştie, să fie salvat pe „ARCA LUI GUTENBERG”…

Aici e însă loc pentru toţi pentru că, într-un fel sau altul, cu toţii avem nevoie de „ARCA LUI GUTENBERG”.

Noi oportunităţi de business, noi trenduri editoriale, continua preocupare de informare profesională

origami-156627

Pe „ARCA LUI GUTENBERG” se va promova şi se va exploata, în diverse moduri, oferta editorială prezentă în standurile expozanţilor, urmărind, în acelaşi timp, să se stabilească noi contacte şi să se fortifice relaţiile profesionale deja existente, să se creeze cadrul propice şi să se dezvolte noi oportunităţi sinergice de business editorial pentru toţi actorii implicaţi în producţia de carte, să se asigure o continuă in-formare profesională prin prezentarea trendurilor editoriale şi participarea la diverse evenimente de profil.

Cultul pentru lectură sau lectura văzută ca practică cotidiană

Pe „ARCA LUI GUTENBERG”, se va promova, disemina, încuraja şi intensifica interesul pentru cunoaştere pentru multiple grupuri-ţintă de public, cultul pentru lectură sau obişnuinţa de a citi zilnic (şi nu doar pentru atingerea anumitor scopuri) la diverse grupe de vârstă, ca o practică pozitivă care poate fi exersată cu succes în timpul liber, capabilă să modeleze în sens ascensional psihologia, comportamentul şi nivelul cultural individual.

TOP 100 de titluri de referinţă pentru domeniile universitare de specializare

Continue reading Noi oportunităţi de business, noi trenduri editoriale, continua preocupare de informare profesională

Porturile tematice în care va acosta „ARCA LUI GUTENBERG” în cele cinci zile de călătorie

ship-316558

Miercuri, 14 octombrie 2015 – Cărţi din pupa!

Focus pe Cartea universitară. Cunoaştere şi specializare

Joi, 15 octombrie 2015 – Primul raft din bibliotecă

Focus pe Cartea pentru copii şi tineret. Joacă şi cunoaştere

Vineri, 16 octombrie 2015 – Frumuseţea lumii stă în imagini şi cărţi

Focus pe Cartea de poezie şi artele frumoase. Paradisul ca o bibliotecă

Sâmbătă, 17 octombrie 2015 – Lumea ar fi un loc mai bun dacă am citi mai mult

Focus pe Cartea de beletristică. Cititorul cu o mie de vieţi

Duminică, 18 octombrie 2015 – Ocolul lumii în cinci zile prin poveştile din cărţi

Focus pe Cartea de dezvoltare personală. Cunoaşte-te pe tine însuţi!

Urmând traseul circular al tematicilor zilelor de târg, va fi organizat un calendar de programe cu evenimente specifice la care sunt invitaţi să participe activ şi/sau cu idei, sugestii şi propuneri editorii, autorii, cadrele didactice, studenţii şi elevii, profesioniştii din diverse categorii.

Tipurile de evenimente se vor înscrie pe linia următoare: lansări şi prezentări de carte, mese rotunde, conferinţe, work- shop-uri, dezbateri, seminarii pe diverse teme, diverse activități de profil organizate cu grupuri targetate, întâlniri cu autorii urmate de sesiuni de autografe, concursuri pe teme literare, lecturi din autorii preferaţi, muzică, teatru, film, expoziţii de artă plastică etc.

Care sunt avantajele unui astfel de demers?

business-926221

„ARCA LUI GUTENBERG” urmărește reunirea jucătorilor importanți de pe piața de carte într-un singur spațiu expozițional, acțiune ce garantează sporirea fluxului de vizitatori, crearea condițiilor necesare pentru desfășurarea unui program complex de evenimente specifice cu un grad de atractivitate sporit, atragerea interesului din partea mass-media, vizibilitate maximă și prestigiu, un ritm de vânzare susținut, rentabilitate și eficacitate economică pentru toți expozanții și partenerii la proiect.

Pe cine poate interesa „Arca lui Gutenberg”?

– cele peste 1.500 de cadre didactice universitare din centrele universitare din Iaşi şi oraşele apropiate;

– cei peste 40.000 de studenţi numai de la Universitățile
„Alexandru Ioan Cuza” și
„Gheorghe Asachi” din Iași;

– cei peste 130.000 de elevi din cele peste 250 de unităţi din reţeaua şcolară a judeţului Iaşi;

– cele peste 9.000 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar ieşean;

– sute de profesionişti interesaţi de oferte din diverse domenii de specialitate;

– copii împreună cu părinții lor;

– mii de iubitori de cărţi şi lectură, bibliofili de toate vârstele care pot găsi aici tot ceea ce îi interesează, să comunice liber cu editorii și autorii, să compare, să aleagă și să cumpere la prețuri speciale.

„Arca lui Gutenberg” – Energiile latente ale evenimentelor culturale și perspective de viitor

typewriter-801921Pentru că expoziţiile, saloanele, târgurile, întâlnirile culturale generează, cu predilecţie, energie pozitivă, îi fac pe oameni să fie mai entuziaşti, mai tineri, mai frumoşi şi mai plini de iniţiativă în ceea ce priveşte identificarea şi exploatarea oportunităţilor pentru lansarea şi/sau materializarea unor idei şi proiecte valoroase, „ARCA LUI GUTENBERG” îşi propune, la rândul său, să devină un eveniment cu tradiţie pentru industria de carte, un spaţiu privilegiat pe care să se adune, firesc, toate cărţile din lume şi toţi îndrăgostiţii de cuvinte şi imagini.

Pe punte, un spaţiu cultural şi de marketing modern, competitiv şi dinamic

Continue reading „Arca lui Gutenberg” – Energiile latente ale evenimentelor culturale și perspective de viitor

Cine este invitat să urce în calitate de matelot-expozant pe „Arca lui Gutenberg”?

library-657112

Editurile focusate pe ştiinţe umaniste şi arte, ştiinţe sociale, biologice şi biomedicale, inginereşti, matematică, ştiinţe ale naturii, beletristică, dezvoltare personală, companiile de difuzare a cărții românești și străine, artiștii, anticarii sau orice alt exponent al industriei creative sunt invitaţi să expună ultimele apariţii editoriale, dar şi lucrările cele mai importante şi reprezentative publicate și/sau difuzate în timp, bine cotate de specialişti şi apreciate de publicul-ţintă.

Continue reading Cine este invitat să urce în calitate de matelot-expozant pe „Arca lui Gutenberg”?

Prima ediţie a Târgului de Cărţi şi Arte Frumoase „Arca lui Gutenberg”

Logo RGB

Prima ediţie a Târgului de Cărţi şi Arte Frumoase „Arca lui Gutenberg” va avea loc, în mod simbolic, în Sala Paşilor Pierduţi de la Universitățile „Alexandru Ioan Cuza” și „Gheorghe Asachi” din Iași, urmând reţeta obişnuită a evenimentelor de profil, timp de cinci zile, în perioada 14 – 18 octombrie 2015.

Ideea organizării unui nou târg de carte, într-un cadru jalonat de markeri culturali şi sociali importanţi precum începutul noului an şcolar/universitar şi Sărbătorile Iaşului prilejuite de hramul Sfintei Parascheva, protectoarea Moldovei, a apărut ca un reflex natural al necesităţii existenţei unui târg de carte de toamnă, în tandem cu LIBREX-ul care marchează, an de an, Primăvara cărţilor la Iaşi.

Iată, aşadar, că toamnă fiind, e timpul să numărăm mai ales… cărţile bune, frumoase, utile, importante, rodnice pentru minte, inimă şi suflet… ce s-au adunat, vreme de un an, în cataloagele editoriale şi pe care ni le dorim cu toţii să le luăm acasă ca pe nişte prieteni dragi, să le citim, să le devorăm, să le mângâiem şi să umplem, mai apoi, cu trupurile lor, ca nişte trofee, siluetele bibliotecilor, Arca noastră, cea de toate zilele de acasă.